Microneedling RF
Clinica Dr. Saki Estetix
Microneedling cu radiofrecventa RF fracționată este o tehnică nouă de stimulare a producției de colagen și astfel o metodă excelentă de rejuvenare cutanată.
Este una din cele mai eficiente tehnici de întindere a pielii îmbunătățind aspectul ridurilor – fine sau profunde – din jurul ochilor, gurii sau de la nivelul obrajilor, ajutând și la corecția porilor dilatați, a neregularităților feței, a cicatricilor post-acneice, post-varicelă sau post-traumatice, a anumitor tipuri de pete pigmentare dar și a vergeturilor sau a pielii flașce de la nivelul feței (pleoape, linia mandibulară), gâtului, decolteului sau a corpului, apărută în urma curelor de slăbire sau după naștere.
Stimulând colagenul propriu, rezultatele sunt naturale, fără a schimba fizionomia persoanei. Aceasta permite pielii să-și recâștige elasticitatea, conturează ovalul feței, îndepărtează ridurile fine și ridurile de suprafață. După fiecare procedură, efectul este sensibil.
