Acidul hialuronic: unul dintre secretele tinereții

Regula cum că e mai bine „să previi, decât să tratezi” este valabilă și în frumusețe, nu doar în sănătate. Așa cum mâncăm fructe și legume sau bem destulă apă pentru a ne menține corpul la cel mai bun nivel de funcționare, așa și aspectul nostru poate fi păstrat tânăr pentru mai mult timp. A te simți bine în pielea ta este ceea ce ar trebui să simtă fiecare persoană, iar pentru noi, cei de la clinica Saki, acesta este unul dintre scopurile noastre: să zâmbești de fiecare dată când te privești în oglindă. 

Astăzi, ne-am propus să vorbim despre un ingredient des folosit în păstrarea aspectului tânăr al pielii noastre: acidul hialuronic. Cu siguranță ai auzit cel puțin o dată de el, însă știi cum funcționează mai exact? Ei bine, acidul hialuronic este prietenul pielii tale, deoarece este o substanță care se regăsește în mod natural în pielea noastră și este esențial pentru menținerea aspectului tânăr, deoarece asigură hidratarea și efectul de elasticitate al pielii. Când nivelul acestuia scade, este momentul în care ridurile încep să apară, iar fermitatea pielii să dispară. Bineînțeles, cauza principală este îmbătrânirea, însă poluarea, soarele sau stresul pot accelera ritmul.

 

Acidul hialuronic luptă pentru aspectul tău tânăr

Acidul hialuronic injectabil este produs în laborator sub formă de gel transparent, biodegradabil. Tratamentul de acest gen nu presupune intervenții chirurgicale și are rezultate imediate. Fillerele cu acid hialuronic sunt de mai multe tipuri și texturi, pentru diverse nevoi ale tenului tău. Putem vorbi despre tratarea ridurilor fine, a ridurilor de expresie, intervenția de augmentare a buzelor sau a pomeților, dar și corectarea anumitor porțiuni, toate putând fi tratate cu acest ingredient miraculos. 

Cum decurge procedura și care sunt rezultatele?

Pentru început, trebuie să știi că procedura este foarte rapidă și nu vei simți nimic! 

Se începe cu o anestezie locală, care poate fi sub formă de unguent, asemănător cu cel aplicat de medicul stomatolog, apoi, acidul hialuronic este injectat sub piele cu un ac foarte fin, pentru umplerea ridurilor sau pentru a da volum buzelor, după preferințe. Injecțiile sunt complet nedureroase, iar intervenția durează între 15 și 30 de minute. După intervenție se aplică un gel de calmare sau comprese reci, ca piele să se refacă mai ușor după procedură. 

Pentru a menține rezultatele obținute mai mult timp, pacientul poate avea nevoie de o singură ședință sau de mai multe, pentru a-și atinge rezultatele dorite, însă acest lucru se va discuta de la început cu specialistul. Retușurile sunt recomandate a fi făcute odată la 6 sau 12 luni de la injectare, în funcție de fillerele folosite și dozele administrate. Așa cum am mai menționat, rezultatele sunt imediate, iar look-ul este unul natural. Pentru o perioadă de 2 sau 3 zile de la injectare pot apărea mici vânătăi, însă este complet normal ca pielea să se refacă în urma procedurii. 

Care sunt recomandările pe care ar trebui să le urmezi după injectare?

Anestezia poate rămâne până la trei ore, așa că nu ai de ce să te sperii. Până ce efectul acesteia trece în totalitate, ai grijă să nu bei lichide fierbinți și evită să mănânci pentru a nu-ți mușca din greșeală buzele, în cazul în care optezi pentru augmentarea lor. 

Timp de 12 ore de la injectare să nu folosești creme sau produse de machiaj în zona tratată, pentru a evita infecțiile și, de asemenea, evită băile lungi în apă fierbinte. 

Printre alte recomandări se numără și evitarea fumatului în primele 72 de ore, deoarece amplifică absorbția acidului hialuronic, să consumați minim 2 litri de apă pentru a susține acidul hialuronic din piele, fiind moleculă care atrage apa, așa că, în acest mod efectul este mai vizibil mai mult timp. Pe de altă parte, trebuie evitat alcoolul, căldura sau frigul extrem și încearcă în primele zile să dormi cu fața în sus. 

Indiferent de procedura pentru care optezi, clinica Saki are o gamă variată din care poți alege, pentru a-ți atinge idealurile și, bineînțeles, te poți asigura că vei fi pe mâna unor profesioniști. 



× Cu ce te putem ajuta?